ciripi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV.
Intranz. (Despre unele păsărele; la
pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦
Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦
Tranz. (
Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din
cirip.ciripi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciripi, ciripesc v. t., v. i. a denunța, a trăda
ciripi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciripí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ciripésc, imperf. 3
sg. ciripeá; conj. prez. 3
să ciripeáscăciripì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciripì v. a cânta cu glas subțire și puțin tare (ca puii de păsări). [Onomatopee].
ciripi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV.
Intranz. (Despre unele păsărele; la
pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦
Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦
Tranz. (
Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. — Din
cirip.