ciocnire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de
a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură.
2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite.
3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. –
V. ciocni.ciocnire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocníre s. f.,
g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníriciocnire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de
a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură.
2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite.
3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. —
V. ciocni.