ciocmăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦
Refl. recipr. A se certa. –
Cf. ciocni.ciocmăni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocmăní (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ciocmănésc, imperf. 3
sg. ciocmăneá; conj. prez. 3
să ciocmăneáscăciocmăni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦
Refl. recipr. A se certa. —
Cf. ciocni.ciocmănì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocmănì v. 1. a certa într’una, a bate capul:
după ce-l mai ciocmăni muierea o toană ISP.;
2. fam. a discuta cu sgomot și cu vorbe atingătoare. [Dintrún primitiv
ciocman, augmentativ din
cioc: imagine luată dela păsările ciocănitoare].