știrb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)știrb (-bă), adj. –
1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. –
2. Ciobit, cu marginea spartă. –
Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97),
cf. bg. štrăb, ceh. štĕrb. Uz general (
ALR, I, 69). –
Der. știrbi, vb. (a-și pierde dinții, a se ciobi; a micșora, a reduce);
știrbină, s. f. (ciobitură, știrbire), din
sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; știrbutură, s. f. (știrbire, pierdere, împuținare; loc gol lăsat de căderea dinților; persoană știrbă);
neștirbit, adj. (integru, întreg).