știrb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus:
știrba-baba-cloanța s. f. =
a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele;
b) (
pop.; uneori cu determinarea
roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte.
2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică;
p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din
sl. štrŭbŭ.știrb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)știrb (-bă), adj. –
1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. –
2. Ciobit, cu marginea spartă. –
Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97),
cf. bg. štrăb, ceh. štĕrb. Uz general (
ALR, I, 69). –
Der. știrbi, vb. (a-și pierde dinții, a se ciobi; a micșora, a reduce);
știrbină, s. f. (ciobitură, știrbire), din
sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; știrbutură, s. f. (știrbire, pierdere, împuținare; loc gol lăsat de căderea dinților; persoană știrbă);
neștirbit, adj. (integru, întreg).
știrb (Dicționaru limbii românești, 1939)știrb, -ă adj. (vsl.
štrŭbŭ, cĭunt; bg.
štŭrb, ceh.
štĭerb, știrb. V.
hîrb). Căruĭa-ĭ lipsește un dinte orĭ maĭ mulțĭ:
copil știrb, furculiță știrbă. Care are ascuțișu stricat:
cuțit știrb. V.
berc.știrb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)știrb adj. m.,
pl. știrbi; f. ștírbă, pl. ștírbeștirb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)știrb a.
1. tocit;
2. fără dinți:
babă știrbă [Slav. ȘTRŬBŬ]. ║ m. om fără dinți.
știrb (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus:
știrba-baba-cloanța s. f. =
a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele;
b) (
pop.; uneori cu determinarea
roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte.
2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică;
p. ext. ciuntit, trunchiat. — Din
sl. štrŭbŭ.