chivără - explicat in DEX

chivără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHÍVĂRĂ, chivere, s. f. Acoperământ de cap în formă de chipiu înalt, folosit în trecut de ostașii unor unități militare. ♦ Acoperământ de cap în formă triunghiulară, confecționat sumar din hârtie și folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații; coif. [Var.: chíveră s. f.] – Din rus. kiver.

chivără (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chivắră (-vére), s. f. – Cască, coif. V. rus. kiverŭ, cf. rut. kyver, pol. kiwior „turban” (Cihac, II, 51), cuvînt de origine necunoscută în sl. (Vasmer, I, 554). Legătura cu sl. kivorĭ „baldachin” sugerată de Cihac, pare îndoielnică.

chivără (Dicționaru limbii românești, 1939)
chívără și (rar) chíveră f., pl. ere (rus. kíver, un fel de chipiŭ țeapăn de moda veche, vsl. kivorŭ, d. mgr. kivórion, vgr. kibórion, fructu unuĭ fel de bob, cupă făcută din acest fruct, de unde și lat. cibórium, cupă. V. chivot. Cp. cu coĭf). Coĭf, cască.

chivără (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chívără s. f., g.-d. art. chíverei; pl. chívere

chivără (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chivără f. coif muscălesc: cu chivere înalte POP. [Rus. KIVERŬ].

chivără (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHÍVĂRĂ, chivere, s. f. Chipiu înalt, folosit în trecut de militarii anumitor arme. ♦ Coif confecționat din hârtie, folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații. [Var.: chíveră s. f.] — Din rus. kiver.