chimir - explicat in DEX

chimir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea în chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s. n.] – Din tc. kemer.

chimir (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
chimír, chimíre, s.n. (înv.) 1. arcadă, boltă. 2. cămară mică.

chimir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chimír (chimíre), s. n. – 1. (Înv.) Boltă, arc. – 2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. – Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg. kemer. Este dublet al lui cămară. Probabil din același cuvînt tc. (tc. kemerli „boltit”) provine ghimirlie, s. f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund” (cf. var. chimilioară, chimirlic); ca și ghimirlie (var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s. f. (colibă).

chimir (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: chimér s. n.] – Tc. kemer.

chimir (Dicționaru limbii românești, 1939)
chimír n., pl. e și urĭ (turc. kemer, boltă, arcadă, zonă, cingătoare, d. ngr. kamára, boltă. D. kemer vine ngr. keméri, bg. sîrb. kemer. V. cămară, comoară). Vechĭ (chimer). Boltă, arcadă. Azĭ. Șerpar, cingătoare de pele [!] de ținut banĭ. (Sînt și chimire micĭ cu care te încingĭ la pulpă). – În est și chimer. V. brîŭ.

chimir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chimír s. n., pl. chimíre

chimir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chimir n. 1. brâu lat și îndoit de piele în care țăranul de la munte poartă parale, cremene, cuțit, etc.: chimir cu oțele; 2. pungă cu bani: când mă văd supuș la bir, atins tocmai la chimir AL. [Turc. KEMER, boltă și șerpar (de unde și Mold. chimeriu), primul sens românește ieșit din uz].

chimir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s. n.] — Din tc. kemer.