chibitcă - explicat in DEX

chibitcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIBÍTCĂ, chibitce, s. f. (Rar) Un fel de trăsură ușoară (acoperită). – Din rus. kibitka.

chibitcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chibítcă (-ci), s. f. – Cabrioletă, brișcă. Rus. kibitka. Astăzi puțin folosit, mai ales în Mold. Cf. Berneker 503.

chibitcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHIBÍTCĂ, chibitce, s. f. Un fel de trăsură acoperită. – Rus kibitka.

chibitcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
chibítcă f., pl. e și ĭ (rus. kibitka, cort de nomazĭ, căruță acoperită), dim. d. kibitá, semicerc de vîrșă, d. turc. kibit. Bern. 1, 503). Un fel de căruță rusească.

chibitcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chibítcă (rar) s. f., g.-d. art. chibítcei; pl. chibítce

chibitcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIBÍTCĂ, chibitce, s. f. (Rar) Trăsură ușoară (acoperită). — Din rus. kibitka.