chemător - explicat in DEX

chemător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHEMĂTÓR, -OÁRE, chemători, -oare, adj. Care cheamă. ♦ (Pop.; substantivat, m.) Persoană care invită pe cunoscuți la nuntă; vornicel. – Chema + suf. -ător.

chemător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHEMĂTÓR, -OÁRE, chemători, -oare, adj. Care cheamă; fig. îmbietor, ademenitor. ♦ (Pop.; substantivat) Persoană care invită pe cunoscuți la nuntă; vornicel. – Din chema + suf. -(ă)tor.

chemător (Dicționaru limbii românești, 1939)
chemătór m. Trans. Cavaler de onoare care invită la nuntă la țară.

chemător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chemătór adj. m., pl. chemătóri; f. sg. și pl. chemătoáre

chemător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chemător a. și m. care cheamă sau invită: glas de clopot chemător AL. ║ m. Tr. 1. cel ce cheamă la nuntă; 2. vornicel de nuntă.

chemător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHEMĂTÓR, -OÁRE, chemători, -oare, adj. Care cheamă. ♦ (Pop.; substantivat, m.) Persoană care invită pe cunoscuți la nuntă; vornicel. — Chema + suf. -ător.