chemare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEMÁRE, chemări, s. f. Acțiunea de
a chema și rezultatul ei.
1. Exprimare orală sau în scris a dorinței cuiva ca cineva să vină aproape sau într-un anumit loc. ♦ Strigăt, țipăt (care cheamă) ♦ (
Concr.) Proclamație.
2. Îndemn de a participa la o acțiune, la un fapt.
3. Ordin, dispoziție (cu caracter oficial) de a se prezenta într-un anumit loc.
4. Fig. Înclinație, vocație. ♦ Misiune, menire. –
V. chema.chemare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHEMÁRE, chemări, s. f. Acțiunea de
a chema și rezultatul ei.
1. Exprimare orală sau prin scris a dorinței ca cineva să vină aproape sau într-un anumit loc; invitație. ♦ (
Concr.) Proclamație.
2. Îndemn de a participa la o acțiune, la un fapt.
3. Ordin, dispoziție (cu caracter oficial) de a se prezenta într-un anumit loc; citație.
4. Fig. Înclinație, vocație. ♦ Misiune, menire.
5. Strigăt, țipăt.
chemare (Dicționaru limbii românești, 1939)chemáre f. Acțiunea de a chema. Semnal din trompetă:
asta e chemarea regimentuluĭ nostru. Fig. Dispozițiune naturală, aplicațiune:
acest copil are chemare de artist. Rol, misiune:
acest popor are chemarea de a se opune barbariiĭ.chemare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chemáre s. f.,
g.-d. art. chemắrii; pl. chemắrichemare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chemare f.
1. lucrarea de a chema și rezultatul ei:
din sfera mea venii cu greu, ca să-ți urmez chemarea EM.;
2. conscripțiune, recrutare:
întâia chemare; 3. invitare și în special la nuntă (v.
chemător);
4. fig. vocațiune, misiune:
'nalta chemare a acestui popor.chemare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEMÁRE, chemări, s. f. Acțiunea de
a chema și rezultatul ei.
1. Exprimare orală sau în scris a dorinței cuiva ca cineva să vină aproape sau într-un anumit loc. ♦ Strigăt, țipăt (care cheamă). ♦ (
Concr.) Proclamație.
2. Îndemn de a participa la o acțiune, la un fapt.
3. Ordin, dispoziție (cu caracter oficial) de a se prezenta într-un anumit loc.
4. Fig. Înclinație, vocație. ♦ Misiune, menire. —
V. chema.