chema (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEMÁ, chem, vb. I.
I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc.
2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) pe cineva să participe la o acțiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca.
3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ♦
Expr. A chema la ordine = a cere, a soma să respecte anumite reguli de disciplină, liniște etc.
A chema sub arme (sau
sub drapel) =
a) a încorpora (un contingent);
b) a mobiliza armata.
II. Refl. (
impers.) A avea numele..., a se numi; a însemna, a se zice, a se socoti. ♦
Expr. Se cheamă că... = însemnează că..., vrea să zică. –
Lat. clamare.chema (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chemá (chém, chemát), vb. –
1. A striga. –
2. A implora, a solicita. –
3. A invite, a pofti. –
4. A cita, a convoca. –
5. A evoca, a-și aminti. –
6. A numi, a angaja, a recruta, a încorpora.
7. A conduce, a îndrepta. –
8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocația de a face ceva, a fi născut pentru ceva. –
9. (
Refl.) A se numi. –
10. A trece drept, a avea reputația de.
11. (
Refl.,
impers.) A se zice, a se socoti. –
Mr. (a)cl’em, cl’imare, megl.,
istr. cl’em. Lat. clamāre (Diez, I, 124; Pușcariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961; DAR);
cf. it. chiamare, prov.,
cat. clamar, v. fr. clamer, sp. llamar, port. chamar. Pentru evoluția lui
a ›
e, cf. Densusianu,
GS, II, 391 și III, 451; și Pușcariu,
Dacor., V, 790. –
Der. chemare, s. f. (acțiunea de a chema; apel; invitație; convocare; vocație, misiune);
chemător, adj. (care cheamă, care invită; frapant);
chemător, s. m. (la nunțile populare, persoană care organizează petrecerea);
nechemat, adj. (care nu are vocație, inapt);
rechema, vb. (a revoca un diplomat în funcție), pe baza
fr. rappeler.chema (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHEMÁ, chem, vb. I.
I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc.
2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) să participe la o acțiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca.
3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ◊
Expr. A chema la ordine = a cere să se respecte disciplina și liniștea.
A chema sub arme (sau
sub drapel) =
a) a încorpora (un contingent);
b) a mobiliza armata.
A chema în judecată = a cita în fața justiției.
II. 1. Tranz. unipers. și
refl. A se numi, a avea numele...
2. Refl. impers. (
Fam.) A însemna, a se zice, a se socoti. ◊
Expr. Se cheamă că... = e vorba că..., vrea să zică. –
Lat. clamare.chema (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chemá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
cheámă; conj. prez. 3
să chémechemà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chemà v.
1. a face să vie cu ajutorii vocii sau prin alt semn: a
chema într’a jutor; 2. a striga pe nume;
3. a cita în justiție:
a fost chemat ca martor; 4. a invita:
m’a chemat acasă; 5. a invoca, a revoca;
6. a avea numele de:
se cheamă Ioan; 7. Mold. a se zice, a se pretinde:
mă chem că sunt bogat. [Lat CLAMARE].
chema (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEMÁ, chem, vb. I
I. Tranz. 1. A striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc.
2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) pe cineva să participe la o acțiune, la un fapt etc.; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca.
3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ◊
Expr. A chema la ordine = a cere, a soma să respecte anumite reguli de disciplină, liniște etc.
A chema sub arme (sau
sub drapel) =
a) a încorpora (un contingent);
b) a mobiliza armata.
II. Refl. (
impers.) A avea numele..., a se numi; a însemna, a se zice, a se socoti. ◊
Expr. Se cheamă că... = însemnează că..., vrea să zică. —
Lat. clamare.