chefui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEFUÍ, chefuiesc, vb. IV.
Intranz. A face un chef (
1), a petrece zgomotos, cu băutură (și cu cântec); a benchetui. –
Chef +
suf. -ui.chefui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHEFUÍ, chefuiesc, vb. IV.
Intranz. A face chef, a petrece zgomotos cu băutură (și cu cântece). – Din
chef.chefui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chefuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. chefuiésc, imperf. 3
sg. chefuiá; conj. prez. 3
să chefuiáscăchefui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEFUÍ, chefuiesc, vb. IV.
Intranz. A face un chef (
1), a petrece zgomotos, cu băutură (și cu cântec); a benchetui. —
Chef +
suf. -ui.chefuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chefuì v.
1. a face chef:
poftiră pe Făt-Frumos la masă, ca să chefuiască și să petreacă ISP.;
2. a petrece mai ales cu băutură:
șapte buți de vin scotea, mare chef că chefuia POP.