cercătură - explicat in DEX

cercătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.

cercătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Din cerca + suf. -(ă)tură.

cercătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
cercătúră f., pl. ĭ. Fam. Încercare, probă. Vechĭ. Cercetare, urmărire. Control.

cercătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri

cercătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cercătură f. controlul contracciilor cari, sub Fanarioți, luau prin mezat strângerea veniturilor țării: n’ai de cât să scoți o cercătură în țară FIL.

cercătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. — Cerca + suf. -ătură.