cercător - explicat in DEX

cercător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

cercător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Din cerca + suf. -(ă)tor.

cercător (Dicționaru limbii românești, 1939)
cercătór m. Vechĭ. Cercetător, iscoadă (Let. 1, 484). Controlor.

cercător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cercător a. care cearcă sau probează. ║ m. controlor: contracciii cumpărau pe cercători FIL.

cercător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. — Cerca + suf. -ător.