cercuriu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cercuríu, cercuríe, cercuríi, adj. (pop. și înv.) în formă de cerc.
cercuriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cercuríŭ, -íe adj. Ca cercu:
coarne cercuriĭ (la boĭ).cercuriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cercuriu a. în formă de cerc:
coarne cercurii.