cerdac - explicat in DEX

cerdac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.

cerdac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cerdác (cerdace), s. n. – 1. Balcon închis cu gratii sau geamuri. – 2. Pavilion, chioșc. – 3. Terasă, balcon. – 4. Acoperiș cu care se protejează troițele și fîntînile. – Mr. cirdache, megl. čărdac. Tc. çerdak (Cihac, II, 560; Șeineanu, II, 123; Roesler 607; Meyer 442; Lokotsch 397; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρδάϰι, alb. tśardhak, bg., sb., rus. čardak. După Miklosich, Wander., 13, rut. čerdak provine din rom.

cerdac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, așezat deasupra gârliciului pivniței (la casele țărănești); galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri). ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți (servind ca post de observație). 3. Acoperiș de fântână. [Var.: ceardác s. n.] – Tc. çardak.

cerdac (Dicționaru limbii românești, 1939)
cerdác, V. ceardac.

cerdac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cerdác s. n., pl. cerdáce/cerdácuri

cerdac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cerdac n. Mold. V. ceardac.

cerdac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Pl. și: cerdacuri — Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.