cercel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. –
Lat. circellus.cercel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cercél (cercéi), s. m. –
1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. –
2. Cerc, inel sau brățară de metal. –
Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR);
cf. it. cercello (Battisti, II, 863),
sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. –
Der. cercela (
var. încercela),
vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla);
cercelar, s. m. (marchitan);
cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri);
cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei);
cerceluș, s. m. (fucsie). Din
rom. provin
mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea,
Elemente, 403; Edelspacher 12),
bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan,
Raporturile, 221).
Mag. csercselya a intrat din nou în
ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în
Trans. și
Bucov.cercel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. –
Lat. circellus.cercel (Dicționaru limbii românești, 1939)cercél m., pl.
eĭ (dim. d.
cerc; fr.
cerceau, cerc; sp.
cercillo, cîrcel [!] cu care se agață vița; ngr. [d. lat. saŭ rom.]
kerkéli). Un gĭuvaĭer pe care femeile îl poartă atîrnat de urechĭ. O floare numită și
cerceluș.cercel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cercél s. m.,
pl. cercéicercel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cercel m.
1. pl. sculă, în formă de inel, ce femeile poartă în urechi;
2. ochiu de fier (la loitra carului). [Lat. CIRCELUS].
cercel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Cercel (Petru) m. Domnul, Munteniei, fiul lui Pătrașcu cel Bun și frate cu Mihai Viteazul (1583-1585). Om învățat, vorbia 12 limbi; el fu mazilit în urma intrigilor și a banilor Doamnei Chiajna si muri înnecat din ordinul vizirului în 1590.
cercel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. —
Lat. circellus.