cercător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și
f. (
Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. –
Cerca +
suf. -ător.cercător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și
f. (
Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Din
cerca +
suf. -(ă)tor.cercător (Dicționaru limbii românești, 1939)cercătór m.
Vechĭ. Cercetător, iscoadă (Let. 1, 484). Controlor.
cercător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cercătór (
înv.)
s. m.,
pl. cercătóricercător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cercător a. care cearcă sau probează. ║ m. controlor:
contracciii cumpărau pe cercători FIL.
cercător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și
f. (
Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. —
Cerca +
suf. -ător.