cenușiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n.,
adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri.
2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer.
3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. –
Cenușă +
suf. -iu.cenușiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, adj. De culoarea cenușii; gri. ♦ (Substantivat,
n.) Culoarea cenușie. – Din
cenușă +
suf. -iu.cenușiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cenușíŭ, -íe adj. (d.
cenușă). De coloarea [!] cenușiĭ. V.
sîngeap 2 și
vînăt.cenușiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cenușíu1 adj. m.,
f. cenușíe; pl. m. și
f. cenușíicenușiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cenușíu2 s. n.,
art. cenușíulcenușiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cenușiu a. de culoarea cenușie.
cenușiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n.,
adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri.
2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer.
3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. —
Cenușă +
suf. -iu.