cehăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEHĂÍ vb. IV.
v. cihăi.cehăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cehăí (-ắiesc, -ít), vb. –
1. A lătra. –
2. A plictisi, a sîcîi, a bate la cap. –
Var. cihăi, cehni. Pare a se baza pe creația imitativă
mag. csah, care reproduce lătratul,
cf. mag. csaholni „a lătra” și „ceahlău”. Mai puțin probabilă
der. propusă de Cihac, II, 52, din
pol. syczéć, sykać „a fluiera”, sau cea a lui Scriban, din
rut. čihati „a strănuta”. –
Der. ceahnă, s. f. (cîine; zgîrcit, calic);
cehnit, s. n. (lătrat);
cehnitură, s. f. (lătrat);
ciohotă, s. m. (la nunțile tipice din Banat și
Trans., organizatorul petrecerii).
cehăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEHĂÍ vb. IV.
v. cihăi.cehăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)céhăĭ, a
-í V.
cihăĭ.cehăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEHĂÍ vb. IV
v. cihăi.