ceangău - explicat in DEX

ceangău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

ceangău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ceangắu (ceangắi), s. m. – Maghiar care aparține unui grup de coloniști stabilit în centrul Moldovei înainte de sec. XV. Mag. csángó „care sună prost” (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.

ceangău (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CEANGĂU (‹ magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.

ceangău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte din populația maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău. – Magh. csángó.

ceangău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ceangắu, -ăi, (ceangă), s.m. – 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu 2002). 2. (ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg. 1960). – Din magh. csángó „care sună prost” (Cihac, Șeineanu cf. DER).

ceangău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. — Din magh. csángó.

ceangăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
ceangắŭ m. (V. șalgăŭ). Ungur din Moldova.