cazuistic - explicat in DEX

cazuistic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique.

cazuistic (Dicționar de neologisme, 1986)
CAZUÍSTIC, -Ă adj. Referitor la cazuistică, fundat pe cazuistică. [Cf. fr. casuistique].

cazuistic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CAZUÍSTIC, -Ă I. adj. bazat pe cazuistică. II. s. f. 1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite. 2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (p. ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice). 3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale. 4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate. (< fr. casuistique)

cazuistic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj. Bazat pe cazuistică, privitor la cazuistică. – Fr. casuistique.

cazuistic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj. 1. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. – Din fr. casuistique.

cazuistic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice

cazuistic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. — Din fr. casuistique.