cazac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei comunități militare autonome care s-au așezat pe teritoriile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde, în schimbul unor privilegii, era obligat să apere țara împotriva invaziilor.
2. (În Rusia, începând din
sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (
1). – Din
rus. kazak.cazac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cazác (cazáci), s. m. –
1. Membru al unei comunități militare autonome așezate la marginea statului rus. –
2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată dintre cazaci.
Tc. kazak „aventurier” (Cihac, II, 46: Șeineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini,
Arch. Rom., XVI, 361),
cf.,
rus. kazak. –
Der. căzăcească, s. f. (dans tipic);
căzăcesc, adj. (de cazac);
căzăcește, adv. (în felul cazacilor);
căzăci, vb. (a transforma în cazaci);
căzăcime, s. f. (mulțime de cazaci);
cazacliu, s. m. (
înv., negustor care făcea trafic cu Rusia), din
tc. kazacli „originar din țara cazacilor”;
cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).
cazac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Persoană făcând parte dintr-o populație rusă care a colonizat odinioară anumite regiuni ale statului moscovit și care, în schimbul unor privilegii, era obligată să apere țara împotriva invaziilor.
2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată dintre cazaci
(1). – Rus
kazak.cazac (Dicționaru limbii românești, 1939)cazác m. (rus.
kazák, d. turc.
kazak, om liber, vagabond). Un fel de cavalerist rusesc.
Fig. Om milităros și brutal. – Cazaciĭ îs niște Tătarĭ rusificațĭ stabilițĭ în sudu Rusiiĭ, maĭ ales pe lîngă Don. Aŭ fost independențĭ pînă la Petru cel Mare al Rusiiĭ și s´aŭ bătut de multe orĭ cu Poloniĭ, Tătariĭ, Moscovițiĭ și Româniĭ. Une-orĭ mercenarĭ aĭ Polonilor și aĭ Românilor, formaŭ trupe de apărare la hotare. Astăzĭ formează cavaleria ușoară a Rusieĭ, ĭar în vechime eraŭ trupe de Cazacĭ și la Românĭ. V.
zaporojan.cazac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cazác s. m.,
pl. cazácicazac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cazac m.
1. cel ce ține de poporul Cazacilor din Rusia;
2. fig. (ironic) sbir, agent de poliție:
ce te apucase să asmuți cazacii asupra noastră ? AL.;
3. Tr. vântul de răsărit (adică cel ce bate dinspre țara Cazacilor).
cazac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în
sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome.
2. (În Rusia, începând din
sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1).
— Din
rus. kazak.