cariochineză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARIOCHINÉZĂ s. f. Mod de înmulțire a celulelor plantelor și animalelor, caracterizat prin transformări în structura nucleului; mitoză. [
Pr.:
-ri-o- –
Var.:
cariocinéză s. f.] – Din
fr. kariokinèse.cariochineză (Dicționar de neologisme, 1986)CARIOCHINÉZĂ s.f. (
Biol.) Mod de înmulțire a celulelor vii caracterizat prin transformări în structura nucleului, care se divide indirect; mitoză. [Pron.
-ri-o-, var.
cariocineză s.f. / < fr.
caryocinèse, cf. gr.
karyon – nucleu,
kinesis – mișcare].
cariochineză (Marele dicționar de neologisme, 2000)CARIOCHINÉZĂ s. f. mitoză. (< fr.
caryocinèse)
cariochineză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cariochinéză (-ri-o-) s. f.,
g.-d. art. cariochinézeicariochineză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARIOCHINÉZĂ s. f. Mod de înmulțire a celulelor plantelor și animalelor, caracterizat prin transformări în structura nucleului; mitoză. [
Pr.:
-ri-o-. —
Var.:
cariocinéză s. f.] — Din
fr. kariokinèse.