caricatură - explicat in DEX

caricatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales în desen, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature.

caricatură (Dicționar de neologisme, 1986)
CARICATÚRĂ s.f. 1. Desen care reprezintă o persoană, o situație etc. prin exagerarea intenționată, în scopuri satirice, a anumitor trăsături (negative). ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu astfel de înfățișare. 2. (Fig.) Imitație nereușită, denaturată. [< fr. caricature, cf. it. caricatura].

caricatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARICATÚRĂ s. f. 1. desen care reprezintă o persoană, o situație etc. exagerând intenționat, în scopuri satirice, anumite trăsături (negative). 2. (fig.) imitație nereușită, denaturată. (< fr. caricature, it. caricatura)

caricatură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Desen satiric în care se ridiculizează o persoană, o situație etc. prin exagerarea intenționată a caracterelor negative. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect având această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Fr. caricature.

caricatură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*caricatúră f., pl. ĭ (it. caricatura, d. caricare, a încărca. V. încarc, șarjă). Schimonosirea unuĭ om saŭ lucru pin [!] desemn [!], pictură ș. a. ca să te facă să rîzĭ. Inagine comică. Fig. Om pocit.

caricatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
caricatúră s. f., g.-d. art. caricatúrii; pl. caricatúri

caricatură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
caricatură f. 1. reprezentare grotescă a unei persoane sau a unui lucru; 2. imitațiune derizorie, exagerare; 3. persoană ridiculă.

caricatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. — Din fr. caricature.