caria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARIÁ, pers. 3
cariază, vb. I.
Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [
Pr.:
-ri-a] – Din
fr. carier.caria (Dicționar de neologisme, 1986)CARIÁ vb. I. refl. (
Despre dinți) A face carii, a se strica, a se găuri prin apariția unor carii dentare. [Pron.
-ri-a, p.i. 3,6
-iază. / < fr.
carier].
caria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3
se cariáză; conj. prez. 3
să se cariéze (-ri-e-); ger.
cariíndu-se (-ri-in-)caria (Marele dicționar de neologisme, 2000)CARIÁ vb. refl. (despre dinți) a face carii, a se strica. (< fr.
carier)
caria (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CARIA, reg. istorică în SE Asiei Mici, locuită de carieni (populație pre-indoeuropeană), apoi de greci, care au ridicat aici orașe înfloritoare ca Halicarnas, Milet, Cnidos, Magnesia, Tralles ș.a. inclusă de romani în
prov. Asia (129
î. Hr.).
caria (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CARIÁ, pers. 3
cariază, vb. I.
Refl. (Despre dinți) A se strica, a se găuri din cauza unei carii. [
Pr.:
-ri-a] –
Fr. carier.caria (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Caria f. veche țară în Azia-Mică cu orașele Milet, Halicarnas, etc.
caria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARIÁ, pers. 3
cariază, vb. I.
Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [
Pr.:
-ri-a] — Din
fr. carier.