carbonil - explicat in DEX

carbonil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a oxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupare funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle.

carbonil (Dicționar de neologisme, 1986)
CARBONÍL s.m. 1. Grupare funcțională bivalentă, prezentă în moleculele aldehidelor și ale cetonelor. 2. Nume dat combinațiilor oxidului de carbon cu unele metale grele. [< fr. carbonyle].

carbonil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARBONÍL s. m. 1. grupare funcțională bivalentă, în moleculele aldehidelor și ale cetonelor. 2. combinație a oxidului de carbon cu alte metale grele. (< fr. carbonyle)

carbonil (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CARBONIL (‹ fr. {i}) s. m. 1. Grupă funcțională organică, formată dintr-o dublă legătură carbon-oxigen, prezentă în aldehide și cetone. 2. Carbonili metalici = combinații ale monooxidului de carbon, coordinat ca ligant cu unele metale (crom, molibden, fier, cobalt, nichel, osmiu, iridiu etc.) cu o stabilitate chimică și termică mare; au aplicații în tehnică.

carbonil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
carboníl s. m., pl. carboníli

carbonil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. — Din fr. carbonyle.