carbonic - explicat in DEX

carbonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab care se obține prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă; (impr.) bioxid de carbon. – Din fr. carbonique.

carbonic (Dicționar de neologisme, 1986)
CARBÓNIC, -Ă adj. Bogat în carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab, format prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă. [< fr. carbonique].

carbonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARBÓNIC, -Ă adj. bogat în carbon. ♦ acid ~ = acid slab, format prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă. (< fr. carbonique)

carbonic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -e, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab, compus din carbon, oxigen și hidrogen, stabil numai în soluții apoase; (impr.) bioxid de carbon. – Fr. carbonique.

carbonic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*carbónic, -ă adj. (d. lat. carbo, cărbune). Chim. Se zice despre un acid care rezultă din combinațiunea cărbuneluĭ cu oxigenu, cum se întîmplă în ardere, fermentațiune orĭ respirațiune. Acidu carbonic e un gaz incolor, maĭ greŭ de cît aeru și asfixiant. Cînd te scoborĭ într´un becĭ orĭ puț și vezĭ că ți se stinge lumînarea, e semn că e acid carbonic, și decĭ trebuĭe să te retragĭ.

carbonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice

carbonic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
carbonic a. se zice de un acid gazos format dintr’o parte carbon și două oxigen, produs în combustiune sau respirațiune și impropriu vieții.

carbonic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. — Din fr. carbonique.