carambol - explicat in DEX

carambol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole.

carambol (Dicționar de neologisme, 1986)
CARAMBÓL s.n. 1. Bilă roșie (la jocul de biliard). ♦ Carambolaj. 2. (Fig.; fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. [Pl. -oluri, -oale. / < fr. carambole].

carambol (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARAMBÓL s. n. 1. bilă roșie, la biliard. 2. (fig.) încurcătură, ciocnire. (< fr. carambole)

carambol (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
carambol, caramboluri s. n. 1. accident rutier în care sunt implicate mai multe mașini. 2. (intl.) ceartă, neînțelegere. 3. (intl.) bătaie; ciocnire.

carambol (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător). ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Fr. carambole.

carambol (Dicționaru limbii românești, 1939)
*caramból n., pl. urĭ și oale (fr. carambole, d. sp. carambola). Izbitura celorlalte doŭă bile cu bila ta la biliard. Fig. Ciocnire (de trenurĭ ș. a.).

carambol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
caramból s. n., pl. carambóluri

carambol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
carambol n. atingere pe rând a două bile dintr’o lovitură (în jocul de biliard).

carambol (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. — Din fr. carambole.