căpețea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [
Var.: (
reg.)
căpițeá s. f.] – Refăcut din
căpețele (
pl. lui
căpețel)
+ suf. -ea.