capete (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)capéte (-ți), s. m. – Vas, strachină. –
Var. căpeț, s. n.;
căpcea, capcea, s. f. Ngr. ϰαπέτις „măsură pentru produse solide” (Diculescu,
Elementele, 467), probabil introdus într-o epocă mai puțin tîrzie decît presupunea Diculescu. Ultima
var. un
dim., cu confuzia între
ți și
ci la finală. După Densusianu,
Hațeg, 61,
căpcea ar veni de la
tc. kepce; însă aria sa de răspîndire (
Trans. de Sud-Vest) nu se potrivește cu această ipoteză; același autor a propus mai tîrziu (
GS, VI, 363) un
lat. *
capicella.