cancioc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă de metal în formă de lingură mare cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru.
2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalații. [
Var.:
cancióg s. n.] – Din
magh. kancsó.cancioc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cancióc (-oáce), s. n. – Lingură folosită de zidari pentru
var. –
Var. canceu, s. n. (vas, borcan).
Mag. kancsó (DAR; Gáldi,
Dict., 112). În
Trans.cancioc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cancióc (-cioc) s. n.,
pl. canciócuricancioc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru.
2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [
Var.:
cancióg s. n.] — Din
magh. kancsó.cancĭoc (Dicționaru limbii românești, 1939)cancĭóc și
-óg n., pl.
oage (ung.
kancsó, canceŭ, pl.
kancsók. Cp. și cu pol. dial.
kandzioch, burtă. Bern 1, 482. V.
canceŭ).
Vest. Căuș de fer cu care zidaru ĭa tencuĭala ș´o pune pe zid. – Și
-ob. V.
mistrie, mală, chelnă.