cancioc - explicat in DEX

cancioc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă de metal în formă de lingură mare cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó.

cancioc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cancióc (-oáce), s. n. – Lingură folosită de zidari pentru var. – Var. canceu, s. n. (vas, borcan). Mag. kancsó (DAR; Gáldi, Dict., 112). În Trans.

cancioc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri

cancioc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] — Din magh. kancsó.

cancĭoc (Dicționaru limbii românești, 1939)
cancĭóc și -óg n., pl. oage (ung. kancsó, canceŭ, pl. kancsók. Cp. și cu pol. dial. kandzioch, burtă. Bern 1, 482. V. canceŭ). Vest. Căuș de fer cu care zidaru ĭa tencuĭala ș´o pune pe zid. – Și -ob. V. mistrie, mală, chelnă.