caicciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [
Pr.:
ca-ic-] – Din
tc. kayikçi.caicciu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. –
Tc. kayikçi.caicciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caiccíu (ca-ic-) s. m.,
art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)caicciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caicciu m. conducător de caice, luntraș turc. [Turc. KAYIKČY].
caicciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [
Pr.:
ca-ic-] — Din
tc. kayıkçı.caicciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)caiccíŭ m. (turc.
kaĭikĕy). Proprietar saŭ conducător de caic.