cabotin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s. m. și
f. 1. (în trecut, în Franța) Actor (sau actriță) ambulant(ă).
2. Actor (sau actriță) mediocru(ă) care urmărește obținerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust;
p. ext. persoană care urmărește să obțină succese ușoare prin mijloace ieftine. – Din
fr. cabotin.cabotin (Dicționar de neologisme, 1986)CABOTÍN, -Ă s.m. și f. Actor lipsit de talent (afectat și înfumurat); (
p. ext.) cel care urmărește succese ușoare prin mijloace ieftine. [< fr.
cabotin].
cabotin (Marele dicționar de neologisme, 2000)CABOTÍN, -Ă I.
s. m. f. 1. (în trecut, în Franța) actor ambulant. 2. actor lipsit de talent. ◊ (p. ext.) cel care, prin voce, mimică, vocabular, urmărește să se facă remarcat. II. adj. prefăcut, fals, teatral. (< fr.
cabotin)
cabotin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s. m. și
f. Actor (sau actriță) fără talent,
p. ext. persoană care prin mijloace ieftine urmărește succese ușoare. –
Fr. cabotin.cabotin (Dicționaru limbii românești, 1939)*cabotín m. (fr.
cabotin, dim. d.
cabot, actoraș).
Fam. Actor prost. Comediant ambulant.
cabotin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cabotín s. m.,
pl. cabotínicabotin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și
f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile;
p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală.
2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din
fr. cabotin.cabotin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s. m. și
f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile;
p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală.
2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. — Din
fr. cabotin.