burtăverde - explicat in DEX

burtăverde (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.

burtăverde (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, mai ales pentru negustor. ♦ Om incapabil să aprecieze la valorile spirituale; filistin. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Din burtă + verde.

burtăverde (Dicționaru limbii românești, 1939)
burtă-vérde m., pl. fără gen al luĭ (de la obĭceiu bacalilor de-a purta o pestelcă de postav verde). Iron. Om materialist care nu se interesează de artă. Epitet cu care socialiștiĭ săracĭ îi gratifică pe „burghejĭ”.

burtăverde (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde

burtăverde (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
burtă-verde m. om dat la interese și vieață materială și deci incapabil de cugetări mai înalte, de sentimente mai nobile: Ianache burtă-verde, porecla poporului român, ca Jacques Bonhomme în Franța sau ca John Bull în Anglia. [Lit. burtă robustă (cf. «Român verde»), adică om robit pântecelui].

burtăverde (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. — Burtă + verde.