burtă - explicat in DEX

burtă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

burtă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
burtă, burți s. f. lungime nedorită a unui text; pasaj prolix / redundant.

burtă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pântece de vacă. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult (având pântecele mare). 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte.

burtă (Dicționaru limbii românești, 1939)
búrtă și (nord) bî́rtă f., pl. țĭ (met. d. sîrb. trba a.î. V. tîrban, bîrdan). Fam. saŭ iron. Pîntece.

burtă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
búrtă s. f., g.-d. art. búrții; pl. burți

burtă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
burtă f. partea de jos a pântecelui. [Bulg. BURTA: vorbă primitiv identică cu bortă, cu sensul fundamental de «cavitate» (de trunchiu, de corp, de lucruri)].

burtă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. (Ir.) Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. — Et. nec.