buriŭ - explicat in DEX

buriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURÍU, burie, s. n. (Înv. și reg.) Butoiaș cu capacitatea de peste 100 l, în care, în gospodăriile țărănești, se păstrează de obicei țuica sau oțetul. – Din bg. burija.

buriu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buríu (buríe), s. n. – Butoiaș, bute. Bg. burijă (Cihac, II, 35) sau tc. buri (Șeineanu, II, 64), cf. alb. buril, sb. bure.

buriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURÍU, burie, s. n. Butoi în care se păstrează de obicei țuica.

buriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
buríŭ n., pl. e (bg. sîrb. buriĭa, mare butoĭ, bure, butoĭaș, d. turc. bury, tub, care vine d. ven. boria, buriŭ). Munt. Balercă maĭ mare, butoĭ mijlociŭ: Vin și rachiŭ tot într’un buriŭ (ghicitoarea ouluĭ).

buriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buríu (înv., reg.) s. n., art. buríul; pl. buríe, art. buríele

buriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buriu n. butoiaș de ținut rachiu sau oțet (20—40 vedre). [Turc. BURY].

buriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURÍU, burie, s. n. (Înv. și reg.) Butoiaș cu capacitatea de peste 100 l, în care, în gospodăriile țărănești, se păstrează de obicei țuica sau oțetul. — Din bg. burija.