buric - explicat in DEX

buric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

buric (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buríc (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s. f. (proeminență).

buric (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURÍC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului, după tăierea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În expr.) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus).

buric (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) buríc n., pl. e (lat. umbilicus, it. belico, sard. umbiligu, pv. umbrilh [azĭ embourigon], fr. nombril, sp. ombligo, pg. embigo). O mică cicatrice rămasă în mijlocu pînteceluĭ de la cordonu¹ pin care se nutrea fătu în pîntece. Punctu în prejuru căruĭa se învîrtesc dungile peliĭ aproape de vîrfu degetuluĭ. Buricu pământuluĭ (iron.), om scund.

buric (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).

buric (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
buríc, -e, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu 2002: 313). – Lat. umbilicus.

buric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buríc s. n., pl. buríce

buric (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buric n. 1. partea dela mijlocul pântecelui, cicatrice rămasă după tăierea mațului, prin care fătul își trage nutrimentul înainte de a se naște; 2. punct de mijloc: buricul pământului; 3. vârf: buricul dealului; 4. capăt rotund: buricul degetului; 5. gaură la mijlocul pietrii zăcătoare a morii. [Lat. UMBILICUS].

buric (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Huydrocotyle vulgaris). — Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un — buric.