burica (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BURICÁ, buric, vb. I
Refl. (
Reg. și
fam.) A se ridica, a se înălța. – Din
aburca +
buric.buricà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buricà v. a se sui târîș-grăpiș pe o coastă repede, a se cățăra pe un arbore. [Lit. a se târî pe buric].