burduf - explicat in DEX

burduf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.] – Et. nec.

burduf (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pânză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.].

burduf (Dicționaru limbii românești, 1939)
burdúf n., pl. urĭ (din burduh [var. din tîrbuh, tîrboc], de unde și rut. bordĭug, burdĭug, burduf. V. tîrban). Sac de pele de pus brînză, undelemn ș.a. Rar. Poclit la trăsură. Fig. Fam. A fi burduf de carte, a fi dobă de carte, a fi foarte învățat. I-a făcut spinarea burduf de bătaĭe, l-a bătut de ĭ-a unflat spinarea. L-a legat burduf, l-a legat fedeleș, țeapăn, foarte strîns. – În nord pl. și burduje, desagĭ de pele (cobúrĭ) p. călătorie călare.

burduf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
burdúf s. n., pl. burdúfuri

burduf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
burduf n. 1. stomac de vită; 2. piele întreagă de capră, cusută în formă de sac, în care se pune untdelemn, brânză, etc.; 3. foale de suflat; 4. pielea dinainte la o trăsură mare, care în timp de ploaie apără pe călătorul dinăuntru sau de pe capră; 5. partea principală a vioarei; 6. gaură mare făcută în ghiață. [Dintr´un primitiv burd, înrudit cu burtă]. ║ adv. 1. umflat ca un burduf: îi făcu spinarea burduf de bătaie; 2. fig. îndopat: burduf de carte ISP.; 3. țeapăn: l´au legat burduf.

burduf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.] — Et. nec.