bucățea(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUCĂȚEÁ,bucățele, s. f. Bucățică. – Bucată + suf. -ea.
bucățea(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUCĂȚEÁ,bucățele, s. f. Bucățică. – Din bucată + suf. -ea.
bucățea(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bucățeá (pop.) s. f., g.-d. art. bucățélei; pl. bucățéle, art. bucățélele
bucățea(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUCĂȚEÁ,bucățele, s. f. Bucățică. — Bucată + suf. -ea.