buburuz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUBURÚZ1 s. m. v. buburuză.buburuz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUBURÚZ2, buburuze, s. n. Cocoloș mic și rotund; bobiță.
buburuz (Dicționaru limbii românești, 1939)buburúz și
-úț m., pl.
ji, țĭ și
buburuză, -úță, pl.
e (cuv. reflex din răd.
bubu- bobo-, ca și
bubă, boboc ș.a. V.
mămăruță).
Mold. Trans. Bobiță, bubuliță, broboană, cocoloș (mugur, fruct, ca cel de anin ș.a.):
în colțurile guriĭ rămăseseră doŭă buburuze de spumă (Rebr. 2, 64). Un frumos gîndăcel roș aprins (cu șapte puncte negre) care trăĭește pin viĭ și grădini, numit și
gărgăriță, măriuță, bou luĭ Dumnezeŭ și
vaca Domnuluĭ (coccinella). – Sînt și uniĭ negrĭ, maĭ micĭ, care aŭ 14 puncte galbene, ĭar alțiĭ galbenĭ cu puncte negre. V.
răpede.buburuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!buburúz (cocoloș, gândăcel) (
reg.)
s. m.,
pl. buburúzi