bucătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUCĂTÚRĂ, bucături, s. f. (
Pop.) Îmbucătură. –
Cf. îmbucătură.bucătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUCĂTÚRĂ s. f. v. îmbucătură.bucătură (Dicționaru limbii românești, 1939)bucătúră f., pl.
ĭ (d.
bucă).
Olt. Îmbucătură, gălătuc, înghițitură (NPl. Ceaur, 44).
A face bucăturĭ, a face bucățĭ (tăind, rupînd).
bucătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bucătură f. câtă mâncare se poate lua în gură:
bucătură de pâine.bucătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUCĂTÚRĂ, bucături, s. f. (
Pop.) Îmbucătură. —
Cf. îmbucătură.