buche (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚCHE, buchi, s. f. A doua literă din alfabetul chirilic;
p. gener. literă; (de obicei la
pl.) alfabet; cunoștințe elementare de scris și citit. ◊
Expr. Buchea cărții = exact ca în carte; în chip mecanic.
A fi (
tot)
la buchi = a fi (tot) începător (la învățătură).
A nu ști buche = a nu ști nimic (la învățătură). – Din
sl. buky.buche (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)búche (búchi), s. f. –
1. A doua literă a alfabetului chirilic. –
2. Literă în general. –
3. Pic, strop, nimic.
Sl. buky (Cihac, II, 30). –
Der. bucher, s. m. (elev începător; novice; elev care învață mult pe dinafară);
bucheri, vb. (a silabisi; a citi);
bucherie, s. f. (rudimente, învățătură elementară);
buchini, vb. (a silabisi);
bucherisi, vb. (a silabisi);
buchisi (
var. buchisa),
vb. (a silabisi; a învăța), ușor de confundat cu omonimul său
a buchisi (‹
bucși);
buchiseală, s. f. (lucrare școlară);
bucvar (
var. bu(c)far, buhvar(iu)),
s. n. (
înv.; caiet, carte). Pentru
buchini și
var. bughini, bunghini (care ajung să însemne „a lucra cu caznă, stricîndu-și vederea, în poziția caracteristică a celui care învață”, interpretat greșit de Tiktin plecînd de la
fr. bouquiner, cf. Graur,
BL, VI, 141.
buche (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÚCHE, buchi, s. f. A doua literă din alfabetul chirilic;
p. ext. literă; alfabet; cunoștințe elementare de scris și citit. ◊
Expr. Buchea cărții = exact ca în carte; în chip mecanic.
A fi (tot) la buchi = a fi (tot) începător (în ale învățăturii).
A nu ști buche = a nu ști nimic. [
Var.:
bucheá, búchie s. f.] – Slav (
v. sl. buky).
buche (Dicționaru limbii românești, 1939)búche f. (vsl.
buky, bukŭ, fag, litera B, d. got.
bôka, literă, germ.
buch, carte,
buche, fag. De aicĭ și
Bucovina „făget”).
Vechĭ. Azĭ. fam saŭ
iron. Litera B chirilică. Literă, slovă (maĭ ales chirilică).
A învăța buchea cărțiĭ, a învăța (o lecțiune) cuvînt cu cuvînt.
A fi buche, a fi bucher, ignorant, prost.
buche (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)búche s. f.,
art. búchea, g.-d. art. búchii; pl. buchibuche (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buche f.
1. a doua literă a alfabetului slav;
2. pl. alfabetul cirilic, slove:
nu știe buchile; 3. (ironic) știință, învățătură:
bucheaua poate s’o învețe și acasă cine vrea CR.;
4. fig. pont:
taci că-i cu buche, l´am potcovit bine CR. [Slav. BUKI, literă, litera
b].
buche (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÚCHE, buchi, s. f. A doua literă din alfabetul chirilic;
p. gener. literă; (de obicei la
pl.) alfabet; cunoștințe elementare de scris și citit. ◊
Expr. Buchea cărții = exact ca în carte; în chip mecanic.
A fi (tot) la buchi = a fi (tot) începător (la învățătură).
A nu ști buche = a nu ști nimic (la învățătură). — Din
sl. buky.