bubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊
Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (
Fam.)
S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (
pop.)
bubă-neagră = dalac;
bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.:
buba-mânzului = gurmă. ♦ Rană.
2. Fig. (
Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). –
Cf. ucr. buba.