bubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊
Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (
Fam.)
S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (
pop.)
bubă-neagră = dalac;
bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.:
buba-mânzului = gurmă. ♦ Rană.
2. Fig. (
Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). –
Cf. ucr. buba.bubă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)búbă (búbe), s. f. – Umflătură, abces, buboi. Creație expresivă,
cf. lat. *
buba, de unde
fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba și pe de altă parte,
gr. βουβών (Diez,
Gramm., I, 91), de unde
gr. μπούμπα „larvă”,
alb. bubë (Cihac, II, 640);
cf. și
bg.,
sb. buba „vierme de mătase”,
rut. buba „umflătură”. Nu pare posibilă
der. directă din
lat., propusă de Koerting 1609,
cf. Densusianu,
Hlr., 365; nu este sigură nici
der. din
sl. propusă de DAR, datorită diferențelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creații spontane, care coincid în multe limbi în același timp,
cf. fr. bobo. Der. abubă, s. f. (dalac, bubă-neagră);
buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat);
bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat);
bubat, s. n. (vărsat);
bubiță, s. f. (zgaibă; boală a cartofului);
buboi, s. n. (furuncul);
buboios, adj. (plin de bubă);
buboșa (
var. boboșa),
vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de
boboș; buburos, adj. (bubos);
buburoșa, vb. (a se scofîlci);
bubuliță, s. f. (zgaibă, coș);
buburuz (
var. buburuză, buburez, buburuță),
s. n. (cocoloș, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriță, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza
suf. -
ză, cum sînt
coacăză, pupăză (Densusianu,
Bausteine, 478, îl consideră
der. de la
bumb);
buburuzos, adj. (granulos);
bobîlcă, s. f. (amigdalită), contaminare a lui
bubă cu
gîlcă; bubușlie, s. f. (boabă). După Candrea,
Elementele, 407,
sb. bubulijca, bubolica provine din
rom. bubuliță. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea,
buburuză prezintă o analogie cu
sp. burujo, sard. boborrissina „furnică” (Wagner 300).
bubă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bubă, bube s. f. 1. (
intl.) inel, ghiul.
2. punct slab, parte delicată (
a unei probleme).
3. defect, defecțiune.
4. (
vulg.) vulvă, vagin.
bubă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊
Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva.
S-a spart buba = s-a dat totul pe față, s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (
pop.)
bubă-neagră = dalac;
bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rană.
2. Fig. Punct slab, parte delicată a unei probleme; dificultate. ◊
Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. –
Comp. ucr. buba.bubă (Dicționaru limbii românești, 1939)búbă f., pl.
e (lat. pop.
*buba, de unde și fr.
bube, bubă, d. vgr.
bubón, bolfă, înrudit cu ngr.
búba, căpcăun, alb.
bubă, sîrb. bg.
búba, gîndac de matasă, insect, căpcăun, rut.
búba, rană, durere,
búblyk, biscot, precum și cu rom.
bulbuc. Cp. și cu
bumbac). Pustulă, erupțiune purulentă pe pele.
Fig. Durere, boală:
ura pe cel harnic e buba leneșuluĭ. Buba cea rea, sugel.
Bube dulcĭ, eczemă, bube care le ĭese copiilor maĭ ales pe la gură și pe care poporu le tratează cu drojdie de cafea.
Vest. A bubă (adică „acea bubă”, scris greșit
ábubă, că gen. e „ăleĭ bube”, adică „celeĭ bube”), abces alveolar.
bubă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)búbă, -e, s.f. – (med.) Umflătură, abces. Bubele Frumușelelor = vărsat de vânt (poate fi și scarlatină sau pojar); afecțiune epidermică contagioasă. „Bube apărute pe corp, despre care se crede că sunt produse de aceste spirite malefice, stăpâne ale vânturilor (Bilțiu 2001). ♦ Buba rea: „În urma multor mâncăruri grele și de multe ori nesănătoase ce le mănâncă țărănimea în Maramureș, de cele mai multe ori i se pricinuiește dureri grele de stomac ce își au denumirea de bubă rea. Se mai numește așa orice fel de inflamație dureroasă pe corp” (Bârlea 1924 II: 472); „Că numai mi s-o aruncat / Buba cea rea după cap” (idem, 96). – Din srb. buba „vierme de mătase” (DA); ucr. buba „umflătură” (DEX); creație spontană (DER).
bubă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)búbă s. f.,
g.-d. art. búbei; pl. búbebubă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bubă f.
1. umflătură dureroasă cu puroiu;
buba oii, boală lipicioasă a oilor, numită și
dalac; buba mânzului, boală lipicioasă a cailor, numită și
răpciugă; pl.
bube dulci, se fac mai ales la copii, pe cap și pe lângă buze;
2. asperitate asemenea bubelor (pe plante sau fructe):
3. fig. rău grav, durere sufletească:
asta-i buba. [Slav. BUBA].
bubă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊
Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (
Fam.)
S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (
pop.)
bubă-neagră = dalac;
bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.;
buba-mânzului = gurmă. ♦ (
Pop.) Rană.
2. Fig. (
Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). —
Cf. ucr. buba.