brișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (
Reg.) Briceag. [
Pl. și:
briști] – Din
magh. bicska (influențat de
brici și
briceag).
brișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÍȘCĂ2, briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din
rus. bricika.brișcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă.
Pol. bryczka, ceh.,
rus.,
bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).
brișcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (
Reg.) Briceag. [
Pl. și:
briști] –
Magh. bicska.brișcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus
bricka.brișcă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)brișcă, briște s. f. (reg.) briceag
brișcă (Dicționaru limbii românești, 1939)bríșcă f., pl.
ște, ștĭ și
șce, șcĭ (rut. rus. bg.
brička, pol.
bryczka, d. germ.
birutsche, care vine d. it.
biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”).
Mold. și (
maĭ ales)
Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V.
cabrioletă.brișcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)bríșcă1,
briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.
brișcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)bríșcă2,
briște, s.f. – Briceag. – Din magh. bicska „briceag„, contaminat cu brici.
brișcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bríșcă s. f.,
g.-d. art. bríștii; pl. briști