bria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRIÁ, briez, vb. I.
Intranz. (Franțuzism) A se face remarcat prin calități excepționale (mai ales inteligență); a străluci, a se deosebi. [
Pr.:
bri-a] – Din
fr. briller.bria (Dicționar de neologisme, 1986)BRIÁ vb. I. intr. (
Franțuzism) A străluci, a se deosebi, a se remarca. [Pron.
bri-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
briller].
bria (Marele dicționar de neologisme, 2000)BRIÁ vb. intr. 1. a străluci. 2. (fig.) a se deosebi, a se remarca. (< fr.
briller)
bria (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BRIA, Ion ( 1929-2002,
n. Telega,
jud. Prahova), teolog român.
Prof. univ. la București. Preocupat de teologia sistematică și raportul dintre credință, cultură și spiritualitate („Dicționar de teologie ortodoxă”, „Destinul ortodoxiei”, „Credința pe care o mărturisim”).
bria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)briá (a ~) (
livr.)
(bri-a) vb.,
ind. prez. 3
briáză, 1
pl. briém (bri-em); conj. prez. 3
să briéze; ger. briínd (bri-ind)bria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRIÁ, briez, vb. I.
Intranz. (Franțuzism) A se face remarcat prin calități excepționale (mai ales inteligență); a străluci, a se deosebi. [
Pr.:
bri-a] — Din
fr. briller.