brioală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRIOÁLĂ, brioale, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori roșietice, răspândită în regiunea alpină (
Ligusticum mutellina). [
Pr.:
bri-oa-] –
Et. nec.brioală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRIOÁLĂ, brioale, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori roșietice
(Meum mutellina). [
Pr.:
bri-oa-]
brioală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brioálă (bri-oa-) s. f.,
g.-d. art. brioálei; pl. brioálebrioală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brioală f. plantă cu florile roșiatice si cu fructele aproape cilindrice
(Meum). [Diminutiv din
brie].
brioală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRIOÁLĂ, brioale, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori roșietice, răspândită în regiunea alpină
(Ligusticum mutellina). [
Pr.:
bri- oa-] —
Et. nec.